Our unreal story

Hello,

N-o sa-ti zic direct cine sunt. Ma gandesc ca e mai bine sa-ti povestesc in detaliu cum s-a intamplat. Nici nu stiu de ce fac asta, cred ca sunt putin nebun. Dar asta sunt eu. Adica... uneori gandesc: "daca acum fac 2 pasi in fata si apoi 3 in spate voi putea zbura". Si fac asta, fac acei pasi, insa fara rezultat bineinteles. Anyway, sa-ti povestesc acum.

Tocmai plecasem de la serviciu, unde avusesem o zi incarcata si statusem suficient peste program incat sa-mi doresc sa plec cat mai repede si sa ma bucur de acele putine ore care au mai ramas pana sa ma culc si sa reiau apoi totul. Cobor la metrou, iar peronul nu era aglomerat. Asta e unul dintre avantajele cand stai peste program, dar merita? Ma uit spre ceasul de la capatul peronului sa vad acum cate minute a plecat ultimul metrou. Insa nu reusesc sa citesc, cu toate ca nu eram foarte departe. Gandesc ca e de la oboseala, de la prea mult stat in fata monitoarelor. Atunci apari tu.

Da, dintr-odata apari in vederea mea periferica si-mi spui ca nu pot citi ceasul metroului pentru ca sunt intr-un vis. Ma intorc spre tine, iar tu continui: "Nu e amuzant ca in curand te vei trezi si va trebui sa te duci la serviciu tocmai cand credeai ca s-a terminat?".

Pentru mine totul era foarte real. Initial nu am crezut, dar ulterior m-am lasat convins. Mi-ai zis ca nu existi doar in visul meu si ca de fapt noi doi ne-am intalnit intr-un vis comun. M-ai recunoscut ca sunt "real" pentru ca paream pierdut, ca si cum nu jucam bine rolul de figurant din vis. Inainte sa soseasca metroul si sa pasim inauntru, ceea ce pe mine m-a trezit (nu stiu daca tu ai mai ramas), mi-ai dat adresa ta de mail sa-ti scriu. Ceea ce, observi, am si facut.

Deci... esti mai mult decat un vis?