E doar o scrisoare pe care nu ti-o voi trimite. O voi scrie si va ramane la mine.
Mai tii minte cand ne-am cunoscut? Cum ai venit la mine, m-ai luat de mana si m-ai luat cu tine.
Mai tii minte cand ne-am sarutat pentru prima data? Cum stateam pe iarba amandoi, inconjurati de flori, si ma mangaiai.
Mai tii minte cand am facut dragoste pe nisip? Si apoi am dormit, iar tu mutai umbrela sa nu ma arda soarele.
Mai tii minte cand mi-ai daruit un buchet de frunze colorate? Iar in mijloc imi ascunsesei un biletel.
Mai tii minte cand dansam sub ninsoare? Era noapte, eram doar noi doi, si toata lumea era a noastra.
Apoi a trebuit sa pleci. Si fiecare zi de asteptare era interminabila. Imi ocupam mintea cu nimicuri, sa nu plang dupa tine. Speranta ca intr-o zi ne vom revedea si ne vom continua iubirea m-a facut sa rezist.
Si te-ai intors. Ma imbracasem cu rochia pe care mi-o facusei cadou. Te asteptam, te cautam prin multime, sa te gasesc inainte sa o faci tu, sa te surprind.
Nu-mi face bine sa-mi amintesc, desi nu voi uita niciodata. Dar a fost socant. Nu stiam ce sa cred, nu stiam daca e adevarat, nu intelegeam... Ma uitam la tine si realizam ca te-am pierdut. Nu te recunosteam. Erai tu, dar nu erai tu. Privirea mi s-a indreptat in jos, am inceput sa tremur.
Acum sunt singura, speriata, neajutorata...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu