joi, 21 octombrie 2010

Povestea

A fost odata ca niciodata... un gandacel. Negru, inteligent si sensibil. Ii placea foarte mult sa calatoreasca, sa exploreze. Era si o fire foarte sociala, era placut de toti cei care il cunosteau, insa nu ii putea pastra drept prieteni pentru ca era mereu pe drum. Desi nu avea pe nimeni, nu se simtea singur.

Intr-o zi, in timp ce calatorea linistit, buna dispozitia ii este pe loc alungata la vederea unui fluturas alb, cazut la pamant, suferind.

- Fluturas gingas, ce-ai patit? - intreba gandacelul.
- Vezi-ti de drum, gandacelule, nu cred ca mai rezist mult.
- Dar ce s-a intamplat? Spune-mi!
- M-am ratacit, m-a purtat un vant puternic pana aici. Iar cand m-am trezit, mai devreme, am vazut intepatura ce mi-a fost facuta. Pleaca mai repede cat esti inca bine.
- Ma voi intoarce sa te ajut. Rezista, fluturasule!

Dupa care gandacelul isi croieste drum inapoi spre un vechi prieten de-al lui, un licurici batran, care vazuse multe la viata lui. Insa cum era inca zi, a trebuit sa astepte sa se intunece, sa-l gaseasca in scorbura sa.

- Batrane licurici, scuza-ma ca te deranjez, insa un lucru grav a avut loc si trebuie sa ma ajuti!
- Tanar gandacel, dar ce s-a intamplat?
- Un fluturas a fost intepat si nu se mai poate ridica de la pamant. Are nevoie urgenta sa fie vindecat. Trebuie sa-l salvam!
- Gandacelule, as vrea sa te pot ajuta chiar eu, insa nu mai am fortele tale. Du-te la bondarul intelept. El se pricepe cel mai bine la intepaturi, poate are vreun leac. Il gasesti la capatul padurii, aproape de lac.
- Multumesc, batrane licurici! - spuse gandacelul in timp ce-si luase deja zborul din scorbura luminata.

Ajuns la stup, gandacelul incearca cu greu sa se strecoare printre toate albinele muncitoare pe care nu le puteai intrerupe din activitatea lor continua. Nu era de gasit bondarul intelept, iar gandacelul incepu sa se simta ca intr-un labirint printre fagurii de miere. Cand credea ca in sfarsit l-a gasit, isi dadu seama ca era de fapt bondarul lenes.

- Daca-l cauti pe bondarul intelept, il poti gasi meditand pe un nufar pe lac. - mormai in somnul lui.
- Multumesc! Si somn usor in continuare!

Ajuns pe nufarul bondarului intelept, gandacelul ii povesteste despre fluturasul alb.

- O intepatura zici... Hm... Cred ca stiu... Da... Hm... Greierul alchimist iti poate face leacul de care are nevoie. Dar e departe de aici... departe...

Dupa care bondarul intelept ii explica cu greu directiile necesare pentru a-l gasi.
Era asa intortocheat si lung drumul pana la greierul alchimist, incat nici nu existau carari, ca putini erau cei care l-au strabatut. Dar asta nu l-a impedicat pe gandacel.
Dupa mult, mult timp, indurand si o ploaie puternica, gandacelul ajunge la casa greierului alchimist si bate la usa.

- Buna ziua, eu sunt buburuza filozoafa, cu ce te pot ajuta gandacelule?
- Buna ziua si tie, buburuza filozoafa, este acasa greierul alchimist?
- Imi pare rau, gandacelule, dar greierul alchemist s-a mutat demult de aici. Avea nevoie de un spatiu mai mare pentru laboratorul sau. Dar te rog, intra, ca esti ud tot, sa nu racesti.
- Nu am timp, multumesc, am nevoie sa ajung cat mai repede la el. Stii cumva unde il pot gasi?
- Da. E dupa dealurile acelea, il vei gasi usor pentru ca toti il cunosc acolo.
- Multumesc mult, buburuza filozoafa!

Si gandacelul pleca mai departe.

Sper ca ti-a placut, o voi continua maine.

Noapte buna, iubito, sa visezi frumos!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu